Grigore Grigoriu

Grigore Grigoriu
4 aprilie 1941 -  20 decembrie 2003

Grigore Grigoriu s-a născut la data de 4 aprilie 1941, în oraşul Căuşeni (judeţul Tighina). După absolvirea studiilor medii, devine actor amator pe scena Teatrului popular din Căuşeni. În anul 1959 este angajat ca actor la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Bălţi, jucând apoi în perioada 1965-1970 la teatrul de televiziune “Dialog”. În anul 1970 devine actor pe scena Teatrului “Luceafărul”.

Începând din anul 1966, colaborează cu studioul cinematografic “Moldova-film” (al cărui angajat devine în 1976), interpretând roluri în mai multe filme. Debutul său ca actor de film a avut loc în filmul "Poienele roşii", regizat de Emil Loteanu. Rolurile sale cele mai cunoscute sunt Sava Milciu din Poienele roşii (1966), Radu Negostin din Lăutarii (1971) şi Luiku Zobar din Şatra (1975).

Referitor la interpretarea sa din filmul "Şatra", Grigore Grigoriu povestea următoarele: Ca să joc în "Şatra", maestrul Loteanu m-a obligat să trăiesc într-o casă cu ţigani, unde seara începea cu cântece şi se încheia cu bătăi şi cu vărsare de sânge. Am înţeles atunci ce înseamnă infernul. Dar altfel nu se putea. Loteanu zicea că trebuie să ştiu totul despre ţigani. [1]

Grigore Grigoriu a primit titlul de Artist emerit în anul 1976, obţinând Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Festivalul Internaţional de filme de la Praga (1977) pentru rolul său din filmul Şatra. De asemenea, i s-a decernat medalia "Meritul civic" (1992) şi titlul de Cavaler al Ordinului "Gloria muncii" (2002).

După destrămarea URSS-ului în anii '90, el a încercat să se ocupe de afaceri, dar fără a avea succes. În anul 2001 a candidat pentru alegerile în Parlament pe listele mişcării "Plai Natal".

Grigore Grigoriu a murit în urma unui accident rutier la data de 20 decembrie 2003, în apropiere de satul Palanca (raionul Ştefan Vodă). El se întorcea împreună cu un prieten de la o vânătoare, când maşina condusă de prietenul lui Grigoriu (o Volgă cu nr. de înmatriculare GAZ-31029) a fost lovită frontal de un alt automobil (Mazda), intrat brusc pe contrasens. Au decedat pe loc şoferul Volgii, Grigore Grigoriu şi un pasager al Mazdei. [2].

Grigore Grigoriu a fost căsătorit cu Ecaterina Botnariuc, regizoare la televiziune (care a decedat cu câţiva ani înaintea sa) şi avea doi copii: Traian şi Octavian.

Constantin Constantinov

Constantin Constantinov
7 iulie 1915 - 8 martie 2003

Constantin Constantinov s-a născut la data de 7 iulie 1915 în satul Sucleia din raionul Slobozia (Transnistria). A făcut studii la Institutul Agricol din Tiraspol (1932-1934) şi apoi la Şcoala teatrală din Odessa (1934-1937), devenind actor de teatru.

Începând din anul 1944, a jucat pe scena Teatrului muzical-dramatic "A.S.Puşkin" din Chişinău (azi Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”). În anul 1953 a primit titlul de Artist al poporului. În teatru a jucat cu precădere roluri de comedie, interpretând circa 100 roluri.

În anul 1955 a debutat în cinematografie cu filmul muzical Leana, realizat de către studioul "M.Gorki" din Moscova. A jucat în aproximativ 50 de filme, interpretând roluri principale, episodice, dar de o mare densitate artistică. Printre aceste roluri menţionăm următoarele: Tulburel din Zece ierni pe-o vară (1969), Moş Căprian din Durata zilei (1974) şi Dionis Cucereanu din Casa lui Dionis (1980). El a jucat în film până în ultimii ani de viaţă, făcând parte din echipa Asociaţiei de Creaţie "Buciumul", condusă de regizorul Tudor Tătaru.

Actorul Constantin Constantinov a avut o fiică, Eleonora, care lucrează ca regizor de operă la Teatrul Naţional de Operă şi Balet. La data de 7 iulie 2000, preşedintele Petru Lucinschi al Republicii Moldova i-a conferit Medalia "Mihai Eminescu" ca o recunoaştere a activităţii sale de creaţie rodnică, a meritelor deosebite în dezvoltarea artei teatrale şi cinematografice şi a contribuţiei substanţiale la propagarea valorilor spirituale şi morale.

Constantin Constantinov a încetat din viaţă la data de 8 martie 2003, în municipiul Chişinău, fiind înmormântat în cimitirul din Strada Armenească.

În decembrie 2007, o stradă nouă din sectorul Rîşcani al municipiului Chişinău a primit numele actorului Constantin Constantinov, iar pe frontispiciul blocului nr. 71 din strada A. Sciusev, în care a locuit artistul, a fost instalată o placă comemorativă.

Portretul lui Constantin Constantinov pe un timbru din Republica Moldova.

Vadim Pirogan

Vadim Pirogan

28 iunie 1921 - 16 ianuarie 2007

Vadim Pirogan, (născut în 1921, în orasul Bălţi, decedat la 16 ianuarie 2007, Chişinău) era fiul lui Ştefan Pirogan, între anii 1923 şi 1934 primar al acestui oraş.

La 25 iunie 1941 Vadim Pirogan, absolvent a cinci clase la liceul "Ion Creangă" din Bălţi, înscris pe lista celor ce doreau să se refugieze în România, este arestat. A stat închis în lagărul Taişet-Bratsk, din Siberia, 5 ani de zile, unde din 1300 de români basarabeni au supravieţuit vreo 150 de oameni.

În 1946 se întoarce la Bălţi, se înscrie la Institutul Pedagogic din Bălţi dar, urmărit din nou de NKVD, părăseşte Basarabia, stabilindu-se la Lvov.

În 1947, fiind student la Institutul de Ingineri Silvici din Lvov, după trei luni este alungat din oraş ca fost deţinut politic. Datorită altui român stabilit la Lvov, doctor în medicină Alexandru Medveţchi, obţine o nouă viză de reşedinţă la Lvov, unde lucrează 20 de ani ca şofer.

În 1958 este reabilitat. Termină Politehnica în 1968 şi lucrează în parcul de autobuze din Lvov ca inginer mecanic, apoi inginer principal. În 1970 se transferă cu serviciul la fabrica de autobuze "Laz", unde este şef de autobază timp de 17 ani. În anii '70 are un atac de cord şi la spital îşi redactează primele manuscrise memorialistice.

În 1984 se pensionează şi întreprinde o călătorie cu automobilul propriu până la Vladivostok - 14 000 km - revăzând locurile de suferinţă.

În 1989 se întoarce în Basarabia, la Chişinău, luând parte la mişcarea de eliberare de sub jugul rusesc. În 1993 îşi editează trilogia "Cu gândul la tine, Basarabia mea", fiind sponsorizat de un mare patriot român, Sergiu Grossu de la Paris, în care descrie tragedia românilor din Basarabia sub ocupaţia sovietică.

Trilogia conţine: volumul 1 - Cu gândul la tine, Basarabia mea, volumul 2 - Pe drumurile pribegiei şi volumul 3 - Timpuri şi oameni. În 2003 a apărut volumul Destine româneşti[1], sponsorizat de Gavrilă Buju, român din Canada. În 2005 Vadim Pirognan în colaborare cu Valentin Şerbacov lansează cartea Calvarul (pe valurile vieţii [2].

În 2002 înfiinţează la Chişinău, pe str. Negruzzi, "Muzeul Memoriei Neamului"[3] cu materiale despre tragedia românilor din Basarabia.

În anul 2003 a reuşit, împreună cu alţii, să înfiinţeze un centru cultural - "Memoria Neamului" - unde se organizează o dată pe săptămână cursuri pentru elevi şi studenţi, pentru ca aceştia să cunoască adevărul istoric, să afle despre tragedia basarabenilor şi crimele comise de comunişti, cursuri sponsorizate de un român din Germania.

Vadim Ştefan Pirogan a fost preşedintele şi fondatorul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi a Veteranilor Armatei Române din Republica Moldova, ales în 1998, după decesul patriotului român basarabean Dumitru Crihan, fiul lui Anton Crihan, unul din făuritorii Unirii Basarabiei cu România în 1918. A deţinut fucţia de vicepreşedintele a asociaţiei "Pro Basarabia şi Bucovina".

Scriitorul şi deţinutul politic, Vadim Pirogan s-a stins din viaţă la 16 ianuarie 2007, la vârsta de 86 de ani, la Chişinău, în acea zi urma să participe la Chişinău la lansarea unei cărţi "Românii de la est de Bug", opera unui alt român, victimă a comunismului, Anton Golopenţia.

S-a aflat alături de soţia sa, Veronica, timp 58 de ani, având împreună trei copii. A luptat neostenit până în ultima sa zi pentru visul realizarea unui vis: unirea Basarabiei cu România.

Petre Teodorovici

Petre Teodorovici
18 mai 1950 - 6 iulie 1997

Piesele lui Petre Teodorovici le cinta Ion Suruceanu, Anastasia Lazariuc, Nina Crulicovschi, Nikolai Karacentev, Filip Kirkorov… Multe nume sonore ii datoreaza popularitatea acestui compozitor. Petre Teodorovici a devenit cunoscut dupa ce a scris melodia "Melancolie dulce melodie", care este si astazi interpretata de indragita interpreta Sofia Rotaru.

Un concert in amintirea compozitorului a avut loc la Palatul National din capitala, la care au participat Ion Suruceanu, Anastasia Lazariuc, Gheorghe Topa, Alexandru Cosovan, Cristi Aldea-Teodorovici. La serata au participat si oaspetii din Romania, Gabriel Dorobantiu si Nina Crulicovschi. In concert au rasunat piesele lui Petre Teodorovici in interpretarea tinerilor cintareti, printre care si Natalia Gordienco. Invitatul special al serei a fost Alexei Vaisbrod din Germania, fostul solist al trupei "Ecou". Aceasta trupa s-a format in 1980, iar peste trei ani membrii acesteia au inceput colaborarea cu Petre Teodorovici. El a scris pentru "Ecou" multe piese, in afara de aceasta, membrii formatiei faceau aranjamente si inregistrau piese pentru acei artisti, cu care compozitorul colabora paralel. De-a lungul existentei sale, trupa "Ecou" a sustinut un singur concert solo, restul s-au desfasurat in colaborare cu alti artisti, printre care si Filip Kirkorov. De mentionat, Kirkorov si-a inceput cariera artistica la mijlocul anilor '80, in Moldova si anume cu piesele lui Petre Teodorovici.

Ideea organizarii unui asemenea concert apartine lui Alexandru Rai, fostul administrator al formatiei "Ecou". Concertul in amintirea compozitorului a fost organizat in premiera. Deocamdata nu se stie daca acesta va deveni o traditie, deoarece totul se rezuma la bani.

Desi artistii care au iesit in scena au cintat pe gratis, organizatorii oricum si-au asumat mari cheltuieli. Din lipsa de finante, n-au reusit sa-i aduca la concert pe Filip Kirkorov si Sofia Rotaru.
Petre Teodorovici a fost ucenicul lui Eugen Doga. A inceput sa scrie piese din 1977. S-a stins subit din viata la 6 iulie 1997, la numai 47 de ani, fiind bolnav de diabet zaharat. Cei apropiati spun ca Petre Teodorovici era un mare artist, o persoana carismatica, un om care-ti putea intinde o mina de ajutor in orice clipa si pur si simplu un om deosebit.

Petre Teodorovici si fiica sa Laura

Aceeaşi privire profundă, acelaşi zâmbet senin. Laura (Laurenţia) Teodorovici are 25 de ani şi poartă cu mândrie numele tatălui său, regretatul compozitor şi interpret Petre Teodorovici. Absolventă a Liceului
„M. Eliade” şi a Facultăţii bănci şi burse de valori, la ora actuală Laura lucrează ca economist la „Victoriabank”. Este mămica unui băiat de aproape doi ani, căruia îi spune Daniel-Petru.
scări. Odată mi-a adus un rucsac cu ceas pe el şi toată şcoala m-a botezat „fata cu rucsac cu ceas”. Altă dată mi-a dăruit un căţeluş... Câinele a murit la trei zile după ce tata a plecat din viaţă”, îşi aduce aminte Laura, singura fiică a lui Petre Teodorovici. După moartea părintelui său, s-a simţit singură pe lume. L-a pierdut pe când avea 16 ani. S-a Scena nu a atras-o niciodată, deşi mai mulţi ani a frecventat un studio muzical de la Ciocana, clasa pian. În schimb, probabil, ca nimeni alta, cunoaşte în detalii viaţa din culise a artiştilor – era mereu alături de tatăl său în concerte, turnee, croaziere. Laura a avut o copilărie frumoasă, alături de naşii săi de botez, Nina Crulicovschi şi Ion Suruceanu, şi de vedetele muzicii uşoare – Anastasia Lazariuc, Gheorghe Ţopa, Nadejda Cepraga, Filip Kirkorov... „Tata a fost cel mai bun om de pe pământ. Întotdeauna i-am simţit grija, dragostea şi atenţia. Când venea de peste hotare, îmi aducea cele mai frumoase lucruri pe vremurile celea. Dacă îi vedeam maşina în faţa casei, zburam pur şi simplu pe gândit, disperată: ce o să se întâmple cu ea? Cine o va sprijini? Cine o va apăra? Alături i-au rămas mama şi cei mai buni prieteni ai tatălui – Laurenţiu Popovici (numele i-a fost ales în cinstea lui), Alexandru Raiu, medicii Vladimir Hotineanu şi Adrian Tănase. Când îi este greu pe suflet, ştie că oricând poate găsi acel umăr salvator la Nina Crulicovschi – cel mai apropiat om al familiei Teodorovici, sora de cruce a tatălui.
Peste o lună, se împlinesc zece ani de când Petre Teodorovici ne-a spus adio. Concertul din acest an in memoriam (realizat datorită eforturilor lui Alexandru Raiu şi sprijinului omului de afaceri, Leonid Volneanschi) a fost un gest de recunoştinţă şi neuitare faţă de creaţia marelui artist. Piesele lui sunt cântate astăzi deopotrivă de interpreţi cunoscuţi şi de tinere talente. Şi sufletul Laurei se umple de fericire, dimineţile îi par mai luminoase şi serile mai romantice. Iar atunci când aude „Cântă pianul” (piesa pe care tata a scris-o special pentru ea), ştie că muzica lui Petre Teodorovici este una veşnică. (r.t.)
sursa: www.vipmagazin.md