Simion Ghimpu

Simion Ghimpu
24 mai 1939 - 27 iulie 2010

Simion s-a nascut la 24 mai 1939 in Coloniţa, in familia Irinei si al lui Tudor Ghimpu. A copilărit tot aici, alături de încă 4 fraţi: Gheorge, Visarion, Valentina si Mihai.

In anul 1957 Simion Ghimpu absolveste scoala pedagogică din Călăraşi, dupa care timp de un an lucreaza ca invatator la scoala medie din Mereni. In 1958 merge la Universitate, la facultatea de muzica, dar in scurt timp îşi dă seama că nu e ceea ce îşi doreşte şi se transferă la Istorie şi Filologie. În acelaşi timp Simion Ghimpu mai face 3 luni la Universitatea din Moscova, faculatatea de Limbi Romanice.

După absolvirea facultăţii de Istorie şi Filologie din Chişinău este angajat la “Inturist” (instituţie de traduceri) din Chişinau ca ghid-interpret de limba romană şi spaniola. Pe cea din urmă învaţind-o independent, din manuale, dar gindul de a invăţa spaniola la o instituţie de învăţămint nu-l păraseşte. Intră la Universitatea Jdanov din Sankt Petersurg, după care este angajat în Moscova ca ghid-interpret de spaniolă.

În 1964 intră la doctorantură la Institutul de teatru din Moscova “GHITIS” pe care o termina cu succes în 1967. În paralel preda limba ”moldoveneasca” pentru un grup de studenţi din Moldova care venise să-şi facă studiile la actorie, de fapt, preda limba română cu caractere latine, pînă cînd nu i-au dat de urma securitatea de la Chişinău. Aceştia i-au pus o condiţie: „ori predare cu caractere chirilice ori adio GHITIS. Simion Ghimpu la recomandarea rectorului si a şefei de catedră a cedat, dar era prea târziu pentru că discipolii săi erau deja “molipsiţi” de limba română şi continuau să scrie cu grafie latină, să citească cu grafie latină.

În 1969 Simion Ghimpu îşi susţine teza de doctor în studiul artelor şi vine acasă. Lucrează în funcţie de lector superior la Institutul de arte “Gavriil Muzicescu”, unde lucreză pînă în 2000.

Ajuns la pensie, continuă să lucreze la Culegerile sale de versuri şi asupra unui roman Autobiografic “Viaţă pe muchie de cuţit” pe care îl va publica în curînd.

A publicat versurile sale în mai multe cărţi:

Mereu, editura Hyperion (1995), Reversul Sentimentelor, editura Ruxanda(2000), la editura Pontos: Dincolo, (2003), Ghici, ce-s,(2003), Descifrari (2004), Stare de spirit (2007), Ia să-mi spui tu, spui(2008) Jeep-ul şi Sănia de la Coloniţa,(2008), şi un dublu CD cu muzică.

Printre activitatea scriitorului Simion Ghimpu se mai numară si circa 100 de cîntece în colaborare cu compozitorii: E.Doga, Ion Aldea-Teodorovici, M.Dolgan, I.Enache, O.Milştein, Al.Sochireanschi, N.Carajia, A.Bivol, M.Oţel, C.Rusnac, A.Chiriac, E.Mamot, D.Radu, Al.Luxemburg, D.Mateevici, S.Lăsoi, O.Ababii şi alţii.

Piesele lui Simion Ghimpu sunt cântate de formaţiile Noroc şi Orizont, de interpreţii: Ion Suruceanu, Sofia Rotaru, Nadejda Cepraga, Anastasia Lazariuc, Nina Crulicovschi, Fratii Bivol, Olga Ciolacu, Alexandru Lozanciuc, Radu Dolgan, Ana Barbu, Aurel Margine şi interpreţi de muzica populară: Larisa Arsenie, Anatol Dincu, Nicolae Cibotaru.

Nicolae Dabija spunea: „Simion Ghimpu îşi stenografiază ritmurile inimii sale şi le aşterne pe hârtie, ele sânt mai degrabă nişte cardiograme aranjate pe un portativ muzical. Priviţi-le fiecare închipuie un cântec”

Ce folos
(dedicată mamei Irina)
Ce folos de viaţă c-o trăiesc,
Dacă, mamă, rar te întîlnesc,
Ce folos din cîntecu-mi de dor,
Dacă, mamă, nu ai ajutor?…

Ce folos că-n viaţă o duc bine,
Dacă, mamă, nu eşti lîngă mine,
Ce folos că-auzi cîntecul meu,
Dacă lîngă tine, mamă nu sînt eu?

Ginerele ţi-a plăcut, e-ales,
Dar nici el nu te vede mai des,
Ca folos că ai şi nepoţei,
Dacă rar de tot te văd şi ei?…

Ce folos că m-am născut cu glas,
Dacă, mamă, singură-ai rămas,
Şi la bătrineţea ta cea grea
Apă, mamă, n-are cine-ţi da?!

Pădurile de la Călaraşi şi zona Donduşeniului au fost foarte aproape de sufletul lui Simion Ghimpu, la Donduşeni i-au fost montate piesele ” Florile aşteptărilor” şi „Arvona Înapoi”, piesa în baza obiceiurilor de iarna ”Pluguşorul” a fost montată şi la televiziune, iar piesa „Dimitrie Cantemir” e în aşteptarea montării.

Mesajul său pentru Coloniţa rămâne a fi viu şi astăzi: ”Să păstreze limba română pentru că este pericolul să fie rusificată, să păstreze obiceiurile şi tradițiile romanești!”

Simion Ghimpu la Teatrul Verde. 1989

Celebru, dar nepublicat

Prima carte a lui Simion Ghimpu, intitulată „Mereu”, a stat în sertarele editurilor vreo douăzeci de ani. Acest volum de poezii a apărut abia în 1995, la „Hyperion”, criticul Ion Ciocanu menţionând cu prilejul lansării: „În ce constă fenomenul Simion Ghimpu? Fenomenul acesta constă în faptul că scriitorul, pe de o parte, era foarte bine cunoscut, aproape că nu erau emisiuni de muzică în care să nu fie incluse melodii pe versurile lui, întreaga parte de Moldovă de dincoace de Prut cânta “Iubiţi învăţători” şi “Inima mea e Moldova”, şi alte cântece pentru care trebuia să ai multă şi mare îndrăzneală să le scrii atunci, iar, pe de altă parte, nu era chip să dai în producţie un manuscris de al lui Simion Ghimpu, adică să-i faci o carte. Încă în 1980 el era poet, la întâlnirile cu cititorii ridica săli mai mari decât aceasta”.

Arestat pentru că nu a acceptat să fie numit „zadrîpannîi maldavan”

O fotografie reprezentându-l pe Simion Ghimpu în faţa unei mulţimi entuziasmate vedem pe coperta celui mai recent volum al scriitorului, romanul „Viaţă pe muchie de cuţit”, apărut la Editura „Pontos” în 2009. Scris în ritm alert, într-un limbaj viu, expresiv, concentrat, acest roman e unul autobiografic şi reflectă „căutările de sine”, chinuitoare, traumatizante, dar insistente ale protagonistului, Mircea Stejaru, un intelectual marcat de dramele epocii sovietice, traversate cu demnitate, până la sfârşitul anilor optzeci, când „deasupra Europei au început să bată vânturile libertăţii”.
Urmărim cu emoţie periplul unui absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău, apoi doctorand la GHITIS (Institutul de Teatru „A. Lunacearski” din Moscova), fiul Irinei şi al lui Toader Ghimpu, născut pe 24 mai 1939 în comuna Coloniţa, judeţul Lăpuşna, frate cu legendarul deţinut politic Gheorge Ghimpu şi cu Mihai Ghimpu, cunoscut lider al PLM, interesantă fiind îmbinarea unor întâmplări de natură sentimentală cu evenimentele politice curente.
Captivează episodul confruntării cu miliţienii şi „drujinarii” din centrul Chişinăului care l-au băgat la închisoare doar pentru faptul că nu a acceptat să fie numit „zadrîpannîi moldavan” („moldovan nespălat”) de către două fetişcane rusoaice întâlnite pe stradă. În carte găsim şi evocări nostalgice ale satului de baştină, şi amintiri despre obiceiurile moldoveneşti, despre abilitatea de a-şi crea mici oaze ale libertăţii în sistemul autoritar ce părea de nezdruncinat, şi mărturii privind zilele petrecute prin biblioteci, unde şi-a scris teza de doctorat cu grafie latină, „în baza a douăsprezece spectacole ale teatrelor din Bucureşti”. Teza a fost respinsă de comisia de examinare moscovită, apoi rescrisă, fiindcă i se ceruse să se refere doar la teatrele din R. S. S. Moldovenească.
Citim în roman şi capitolul despre întâlnirea cu femeia visurilor sale, Veta Ghimpu Munteanu, care în acel moment avea douăzeci de ani şi era „cea mai subţirică, cea mai fină fată din lume”, aflăm şi multe detalii despre discuţiile şi frământările intelectualilor marginalizaţi de autorităţi, forţaţi să se supună regimului ori să îndure umilinţe şi lipsuri. Totuşi, protagonistul are norcoul să vadă cum „URSS îşi trăia ultimele clipe de viaţă” şi să-şi exprime nestingherit „dragostea faţă de limba română, faţă de pământul natal”.
Consacrat fiilor Tudor şi Lucian şi fiicei Anda-Cristina, romanul lui Simion Ghimpu conţine şi o dedicaţie tulburătoare soţiei, Veta Ghimpu Munteanu: „Mă închin şi sărut sufletul femeii vieţii mele, Veta, îi rămân veşnic îndatorat pentru credinţă, fidelitate, dragoste, înţelepciune, răbdare şi grijă”.

Simion Ghimpu între şlagăre şi elegii

Amintim cititorilor că autorul unor şlagăre precum „Numai tu”, „Ce rost are?”, „Amor, amor”, „Lacrimă”, „Casa noastră”, Simion Ghimpu, membru al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova, a mai scos de curând două cărţi, „Jeep-ul şi Sănia de la Coloniţa (naraţiune umoristică în nuvele)” şi „Ia să-mi spui tu, spui”, o cărţulie pentru copii dedicată nepoţilor săi Ingrid Renate, Sven Cristian, Alexandru şi Ruxanda. Din volumul pentru copii reproducem, spre deliciul publicului, o poezie scrisă pentru „finul Dorinel” (actualul primar al Municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă): „Dorinel când vede-o floare,/ un copac scăldat în soare,/ O pădure, o grădină,/ Un tractor sau o maşină,/ Case-nalte, codri, vii,/ Spice multe aurii,/ Zbor uşor de ciocârlii,/ Meri şi vişini, stropi de rouă -/ El pe toate le numeşte/ Cu cuvântul drag Moldovă” („Cuvântul drag”).
Din bibliografia scriitorului mai fac parte cărţile: „Reversul sentimentelor”, „Dincolo”, „Ghici, ce-s?”, „Descifrări”, „Starea de spirit”. Orice iubitor de poezie va putea selecta mai multe creaţii memorabile ale lui Simion Ghimpu, inclusiv texte combative şi elegii, pentru o eventuală trecere în revistă a producţiei sale poetice, eu însă aleg pentru acest final de articol versurile: „Sunt orbit/ de o lumină cerească,/ unghia s-a oprit în gâtul zilei/ şi continuă să crească”.